01.arta monumentala

Bogdan Vodă, Voievod al Maramureşului şi primul Domn al Moldovei

Ansamblul statuar de la Cuhea – Maramureş (Bogdan Vodă, Voievod al Maramureşului şi primul Domn al Moldovei) se conturează în ceea ce maramureşenii aşteptau de ani buni de zile: un monument care să adune în bronzul său atât istoria locului cât şi legendele, miturile şi spiritul oamenilor din nordul ţării.
Ioan Marchiş, autorul lucrării, a reuşit ca prin demersul său plastic să ofere maramureşenilor monumetul de care aveau nevoie pentru a se re-găsi; ca o piatră de hotar, un însemn scrijelit în carnea vremii, lângă care maramureşenii se simt acasă.
Dacă te afli lângă soclul statuii din Bogdan Vodă este imposibil să nu simţi forţa celor 22 tone de bronz. Cu toate acestea, energia emanată de grupul statuar (Voievodul călare, înconjurat de 5 nobili) nu vine din greutatea sa ci dintr-un „artificiu” artistic pe care sculptorul l-a folosit în lucrarea sa: Personajele (cei 5 nobili) au pumnii strânşi, mâinile lipite, au un ritm monoton, în sensul că sunt ca nişte stâlpi, iar energia nu e desfăşurată, au energie potenţială, simţi că pleznesc. Sunt ca nişte instrumente muzicale ale pământului, le simţi rezonanţa. Personajele statice din jurul lui Bogdan potenţează mişcarea aeriană a copitei calului. De aici se desfăşoară energia, de fapt aceea de care era şi nevoie pentru a întemeia o ţară. Nici un alt personaj nu are picioarele desprinse de pe sol, tocmai ca să primească energia din pământ. Şi ea se descarcă ca o plesnitură de bici şi-n gestul voievodului, în mâna lui întinsă care arată drumul de dincolo de Carpaţi. Astfel, zeci de tone de materie dau forţă unui singur gest. Acela al întemeierii…
Prin ansamblul statuar de la Bogdan Vodă, cât şi prin statuia din Baia Mare (Pintea Viteazul), Ioan Marchiş a redat Maramureşului o parte importantă din istoria acestor locuri, topind în bronzul lucrărilor sale istoria orală, legendele şi miturile maramureşenilor, fixând în memoria colectivă figurile unor mari personalităţi locale şi naţionale.
Pentru lucrarea de la Bogdan Vodă, şi nu numai, maramureşenii îi sunt recunoscători…

Florin Vasile Pop
Etnolog

Baia Mare
15.02.2007

___________________________________________

sectiune in constructie
(puteti vedea cateva imagini ale
Ansamblului statuar de la Bogdan Voda
)

Bogdan Voda – Cuhea

Arc Solar – Baia Mare

Mihai Viteazul

Pintea Viteazul

I. G. Duca

Gh. I. Bratianu

Ion. I. C. Bratianu

Gh. Pop de Basesti

Comments are closed.

%d bloggers like this: